Rebeliunea din Moscova din 1918
La sfârșitul lunii iunie 2023, Rusia a experimentat prima rebeliune armată a secolului XXI, când Grupul Wagner, condus de Evgheni Prigojin, a avansat spre Moscova, dar s-a retras la câteva sute de kilometri de capitală. O situație similară a avut loc în vara anului 1918, când socialiștii revoluționari de stânga, nemulțumiți de semnarea unui tratat de pace cu Germania, au lansat o revoltă armată aproape de Kremlin, care era apărat de o garnizoană mică de pușcași letoni. Revolta a fost insuficient coordonată și, în cele din urmă, bolșevicii au învins forțele rebele.
Divizarea elitei sovietice
Primul guvern sovietic a fost o coaliție între bolșevici și social-revoluționarii de stânga, care au obținut opt posturi în Comisariatul Poporului. Cu toate acestea, relația s-a deteriorat rapid după votul împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk, care ceda teritorii Rusiei în schimbul păcii. Social-revoluționarii de stânga au protestat și au cerut o corectare a politicii, solicitând reluarea războiului împotriva Germaniei.
Planul de revoltă
Pe 24 iunie 1918, social-revoluționarii de stânga au convenit asupra unui plan de acțiune. La Congresul al Cincilea al Sovietelor, aceștia intenționau să ceară anularea tratatului. Dacă cererea ar fi fost refuzată, ar fi recurs la atacuri teroriste. Unul dintre liderii social-revoluționarilor de stânga, Ilia Maiorov, a declarat că era necesar un război real și o orientare anglo-franceză pentru a salva Rusia.
Asasinarea ambasadorului german
După deschiderea Congresului pe 4 iulie 1918, social-revoluționarii de stânga au cerut o ruptură completă cu Germania. În acest context, au decis să-l asasineze pe contele Wilhelm von Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, sperând că acest act ar provoca o reacție din partea Berlinului. Iakov Blumkin a fost însărcinat cu execuția, care a avut loc pe 6 iulie, dar atacatorii au fost identificați rapid, ceea ce a dus la arestarea întregii facțiuni SR de Stânga.
Controlul comunicațiilor și reacția bolșevicilor
După asasinat, social-revoluționarii de stânga au preluat comunicațiile din Moscova, proclamând că „poporul rus a fost eliberat de Mirbach”. Între timp, garnizoana Kremlinului, formată din 925 de pușcași letoni, a fost pusă în alertă, dar majoritatea soldaților și-au declarat neutralitatea. Comandantul Kremlinului a recunoscut că, dacă rebelii ar fi atacat, bolșevicii probabil nu ar fi putut să reziste.
Implicarea pușcașilor letoni
Inițial, Lenin a ezitat să implice unitățile letoniene în reprimarea revoltei, dar, pe măsură ce situația devenea critică, a recunoscut că nu existau alte trupe disponibile. În dimineața zilei de 7 iulie, Vațetis a reușit să adune aproximativ 3.000 de soldați, dar aceștia nu au avut succes în confruntările cu social-revoluționarii de stânga. Armamentul superior al bolșevicilor a decis soarta revoltei, iar până la ora 14:00, ultimele focare de rezistență au fost zdrobite.
Implicatii istorice și alternativele ratate
Revolta din 1918 a avut un impact semnificativ asupra istoriei Rusiei. Un guvern social-revoluționar ar fi putut oferi o alternativă mai moderată față de regimul bolșevic, dar lipsa unui lider puternic și a unei coordonări eficiente a dus la eșecul acțiunilor lor. Social-revoluționarii de stânga au subestimat puterea bolșevicilor și au ratat oportunitatea de a schimba cursul istoric al Rusiei, într-o perioadă în care situația internațională era favorabilă unei noi orientări politice.
Concluzie
Revolta social-revoluționarilor de stânga din 1918, deși având potențialul de a schimba soarta Rusiei, a fost înăbușită rapid, subliniind fragilitatea politică a vremii și lipsa de coordonare dintre forțele opuse. Această rebeliune a fost o oportunitate ratată pentru un nou început în Rusia, care ar fi putut conduce la un alt parcurs istoric.
