Atenție la capcane: Melancolia ca valută în rețelele sociale
În era validării digitale, tristețea a devenit o nouă formă de monedă socială. Fenomenul cunoscut sub numele de „sadfishing” descrie strategia utilizatorilor de a posta conținut emoțional cu scopul de a „pescui” compasiune și interacțiuni. Granița dintre vulnerabilitatea autentică și căutarea deliberată de atenție devine tot mai greu de trasat pe platformele de socializare.
Ce este „sadfishing-ul”?
„Sadfishing-ul” este un termen introdus în 2019 de scriitoarea Rebecca Reid, derivat din „catfishing”, și descrie utilizarea strategică a tristeții ca momeală pentru a atrage atenția, consolare și validare colectivă. Spre deosebire de exprimarea naturală a emoțiilor, acest comportament se caracterizează prin expunerea exagerată a suferinței pentru a genera interacțiuni care să alimenteze stima de sine a utilizatorului.
Psihologia din spatele „sadfishing-ului”
Din perspectiva psihologică, „sadfishing-ul” acționează ca un strigăt de ajutor într-o lume în care identitatea se construiește prin ochii celorlalți. Nevoia de a fi văzut și înțeles este fundamental umană, dar în spațiul virtual, vulnerabilitatea devine adesea o monedă de schimb. Studiile sugerează că persoanele care folosesc frecvent această tactică pot avea stiluri de atașament anxioase sau dificultăți în reglarea emoțiilor, căutând în exterior o confirmare pe care nu o pot găsi în interior. De asemenea, granițele dintre privat și public se estompează, transformând narațiunea personală într-o performanță continuă pentru o audiență imprevizibilă.
Riscurile „sadfishing-ului”
Exprimarea emoțiilor prin „sadfishing” poate aduce riscuri semnificative, deoarece internetul nu este întotdeauna un mediu empatic. Utilizatorii care își afișează durerea pot deveni victime ale ironiei sau hărțuirii, ceea ce le poate amplifica trauma inițială. În plus, apare dependența de „recompensa intermitentă” oferită de aprecieri și comentarii, un mecanism similar adicțiilor, care afectează capacitatea individului de a gestiona stările fără feedback social. Există și pericolul ca suferința reală să fie trivializată, transformând problemele serioase de sănătate mintală într-un instrument de branding personal.
Consecințele culturii hiperconectate
„Sadfishing-ul” este un simptom al unei culturi hiperconectate, în care emoțiile au devenit vizibile și, uneori, monetizabile. Chiar dacă aceste manifestări pot fi percepute ca manipulative, ele reflectă adesea o căutare disperată de conexiune într-un vid digital. Soluția nu constă în stigmatizare, ci în dezvoltarea unei alfabetizări emoționale care să permită distincția între o strategie de marketing și un apel autentic la sprijin. Într-o lume în care emoțiile sunt adesea expuse pentru a atrage atenția, este esențial să creăm spații sigure pentru exprimarea vulnerabilității fără a transforma aceasta într-un spectacol.
În concluzie, „sadfishing-ul” subliniază impactul profund al rețelelor sociale asupra sănătății mintale și al interacțiunilor umane, evidențiind nevoia urgentă de empatie și înțelegere într-un peisaj digital tot mai complicat.
