Renunțarea la vinovăție ca părinte parțial
În timpul sarcinii cu fiica mea, am planificat să lucrez part-time și să continui să fac munca pe care o iubesc, în timp ce eram mamă. Totuși, nimic nu m-a pregătit pentru atenția de care avea nevoie ea sau pentru cât de mult o iubeam. Odată ce a intrat în viața mea, am uitat tot ce mi-am dorit în carieră. În mod inconștient, am intrat în modul de mamă cu normă întreagă, pierzându-mă fără să-mi dau seama.
Identitatea pierdută
Nu mi-am dat seama că m-am pierdut până când m-am divorțat. Petrecusem aproape fiecare moment treaz cu copiii mei, iar acum, brusc, tatăl lor dorea să-i aibă jumătate din timp. Fără ei, m-am simțit pierdută și identitatea mea a dispărut. Am început să aud o voce în mintea mea spunându-mi: „Ești o mamă rea”, și, mai rău, am început să cred acest lucru.
Reconectarea cu mine însămi
Am împărtășit acest secret cu prietenii, care mi-au spus că sunt o mamă bună, dar nu puteam accepta. Ideea mea despre o mamă bună era una care era mereu prezentă pentru copii, iar eu nu eram. După o reflecție profundă, am realizat că definiția mea de „mamă rea” provenea din durerea copilăriei mele. Când eram adolescentă, am fost devastată când mama mea a început să acorde mai multă atenție unui nou partener decât mie, ceea ce m-a făcut să îmi promit că nu voi face același lucru.
Învățarea despre vinovăție
Am decis că trebuie să pun capăt acestui ciclu de durere ce se transmite din generație în generație. Primul pas a fost să-mi iert mama. Deși circumstanțele divorțului meu erau diferite, ne aflam în situații similare. Am realizat că purtând durerea din copilărie doar mă rănea pe mine. Am identificat sentimentele de vinovăție, care proveneau din percepția că am făcut ceva greșit, deși divorțul nu era un lucru rău.
Reevaluarea divorțului
Am făcut o listă cu aspectele negative ale divorțului pentru copii, dar apoi am adăugat și beneficiile. De exemplu, copiii pot avea momente distractive cu tatăl lor fără ca eu să intervin. Am realizat că divorțul le oferă oportunități de a cunoaște o parte diferită a vieții. Apoi, am realizat că merit să fiu fericită, iar copiii mei merită același lucru. Fericirea este o responsabilitate personală, iar modelarea unei vieți fără vinovăție le oferă o imagine pozitivă despre cum să trăiască o viață împlinită.
Concluzie
Renunțarea la vinovăția părintească poate aduce eliberare și poate permite părinților să-și reconstruiască identitatea, oferind în același timp modele pozitive pentru copiii lor.
