Activitatea fizică și complicațiile diabetului de tip 2
Activitatea fizică insuficientă este un factor semnificativ asociat cu complicațiile diabetului zaharat de tip 2, conform unei analize internaționale recente. Cercetările sugerează că un nivel crescut de mișcare ar putea preveni o proporție considerabilă dintre problemele de sănătate asociate cu această boală.
Studiul și metodologia
Un studiu publicat în Journal of Sport and Health Science a evaluat datele a aproape 2,4 milioane de persoane din 27 de cercetări anterioare. Cercetătorii au analizat nivelul de activitate fizică al persoanelor cu diabet și au monitorizat apariția complicațiilor asociate bolii.
Definiția inactivității fizice
Inactivitatea fizică a fost definită ca lipsa a cel puțin 150 de minute pe săptămână de exerciții de intensitate moderată sau viguroasă. Exercițiile moderate includ mersul alert, ciclismul ușor și activitățile casnice, în timp ce exercițiile viguroase includ alergarea, înotul intens și activitățile fizice intense.
Rezultatele studiului
Rezultatele arată că sedentarismul în rândul persoanelor cu diabet este responsabil pentru 10,2% dintre cazurile de AVC, 9,7% dintre cazurile de retinopatie diabetică, 7,3% dintre cazurile de insuficiență cardiacă și până la 7% dintre bolile cardiace.
Femeile și persoanele cu un nivel scăzut de educație au prezentat proporții mai mari de complicații asociate sedentarismului.
Implicarea activității fizice în prevenirea complicațiilor
Coordonatoarea studiului a subliniat că multe complicații ale diabetului sunt considerate inevitabile, dar rezultatele sugerează că acestea ar putea fi prevenite prin creșterea activității fizice în rândul persoanelor afectate.
Promovarea activității fizice ar putea reduce spitalizările, dizabilitatea și costurile din sistemul de sănătate, având un impact pozitiv asupra calității vieții pacienților.
Contextul local și politicile publice
Autorii studiului avertizează că intervențiile trebuie adaptate la contextul local, deoarece tiparele de activitate fizică diferă între țări. În statele cu venituri ridicate, activitatea fizică este adesea legată de timpul liber, în timp ce în țările cu venituri mai mici, aceasta este frecvent asociată cu munca.
Politicile publice trebuie să reflecte aceste diferențe și inegalitățile sociale și de gen.
Concluzie
Creșterea activității fizice în rândul persoanelor cu diabet de tip 2 poate reduce semnificativ riscurile de complicații severe, îmbunătățind astfel sănătatea și calitatea vieții acestora.
