Experiența întâlnirii cu durerea
Prima dată când am întâlnit durerea, am fost complet nepregătită. Eram la serviciu când tata m-a sunat să-mi spună că sora mea, Nomi, s-a prăbușit în timp ce se juca cu copilul ei. Cu câteva ore înainte, discutase cu Nomi despre nunta la care urma să participe a doua zi. Când am ajuns la spital, am realizat gravitatea situației abia când l-am văzut pe soțul ei plângând. Un medic ne-a informat că Nomi a intrat în stop cardiac și a murit instantaneu. Corpul meu a început să tremure, iar eu am rămas într-un colț al camerei, fără să plâng sau să cer o îmbrățișare.
Durerea anticipată
11 ani mai târziu, am întâlnit din nou durerea, de data aceasta fiind pregătită. Mama mea a fost diagnosticată cu cancer la sân, care s-a răspândit în decurs de patru ani. Doctorul ne-a spus că refuză să mănânce, semn că se apropie de sfârșit. Cu o săptămână înainte de moartea ei, am încercat să o hrănesc cu piure de mere, dar mi-a cerut să nu o forțez să mănânce. Moartea ei a fost devastatoare, dar am învățat că a fi pregătit nu face ca durerea să fie mai puțin copleșitoare.
O nouă formă de durere
Atunci când fiica mea a fost diagnosticată cu o boală rară degenerativă, am descoperit o nouă formă de durere care nu seamănă cu pierderea. La 5 ani, fiica mea a fost diagnosticată cu Sindromul MERRF. Doctorul ne-a spus că simptomele ei se vor agrava în timp. La 9 ani, ea nu mai putea să meargă, să vorbească, să mănânce sau să respire fără ajutorul unui ventilator.
Gestionarea durerii ambigue
Nu aveam opțiunea de a mă cufunda în durere; aveam multe responsabilități: să am grijă de fiica mea și de ceilalți doi copii, să lucrez și să-mi întrețin căsnicia. Așa că am pus tristețea deoparte, gândindu-mă că voi avea timp să mă prăbușesc mai târziu. Totuși, uneori, noaptea, când eram epuizată, lăsam tristețea să intre. Am început să ascult melodiile pe care le-am ascultat împreună, iar versurile care păreau atât de pline de speranță înainte mă răneau acum.
Descoperirea durerii ambigue
Am aflat că ceea ce simțeam avea un nume: durerea ambiguă, care reprezintă doliu pentru aspectele unei persoane care este încă în viață. Acum că știam cum se numește, am simțit că am permisiunea de a simți această tristețe. Puteam să-mi plâng fiica pentru părțile ei care nu mai erau și să-mi fac griji pentru viața pe care nu am avut-o, fără a renunța.
Concluzie
Recunoașterea și numirea durerii ambigue m-a ajutat să înțeleg mai bine ceea ce simt și să mă simt mai puțin vinovată. Această formă de durere poate fi mai complicată decât celelalte tipuri, dar conștientizarea ei îmi oferă un sentiment de ușurare.
